În drum spre casă, chin şi urlete. Traficul infernal după bulevardele principale îţi dau bătăi de cap şi nu te lasă să ajungi măcar cu o jumătate de oră mai devreme acasă. Iarna e cel mai greu cu transportul în comun. Geci groase, genţi mari sau valize, aer închis din cauza căldurii din maşină. Îţi vine să o iei pe jos doi kilometri. În maxi-taxi aceaşi problemă, deoarece este singura maşină care mă aduce acasă şi nu numai pe mine, jumătate din comuna în care stau şi este foarte greu ca de unde mă urc eu să prin un loc jos. Nici nu se pune problema de asta. Mai am noroc să mă întâlnesc cu un vecin sau o vecină care cunosc probleme mele la picior şi mă lasă să stau jos, dar atunci când nu sunt ei, mai bine o iau pe jos.

Sunt atât de fericită atunci când ajung acasă, că şi încep să mănânc şi să mă pun la calculator 4fun. Nu ştiu, dar senzaţia aia de uşurare parcă mă aduce la extaz. Îmi vine să intru şi să ies pe uşa de la intrare de cel puţin 10 ori.

După ce mă instalez încep să-mi pregătesc pe birou cele necesare pentru învăţat, de cele mai multe ori îmi iau foi albe şi un creion colorat.

După ce învăţ beau o cană de ceai şi încep să citesc o carte dintr-un magazin de carti, tot pentru şcoală, bineînteles. Când văd că încep să mă doară ochii şi capul mi se îngreunează pun semn la carte şi mă bag în pat.

Cam asta este o zi obişnuită din viaşa mea. Rutina este cea care o strică, dar voi încerca să o remediez.